
Rezultatele la prima sesiune a examenului de Bacalaureat, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate vineri, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ: recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale; susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea; obținerea mediei 6 (cel puțin) la probele scrise.
Rata cumulată de promovare la Bacalaureat, înainte de contestații, la nivelul țării, a fost de 67,8%, în creștere cu aproximativ 5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut – 62,9%.
Rezultatele vor fi afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților.








