Mozaic

Vagonetul Buick 1940 și locomotiva „Pacific”, la 150 de ani de cale ferată Târgu Mureș-Alba Iulia

Vagonetul motor Buick 1940 care i-a aparținut lui Gheorghe Gheorghiu Dej a fost prezentat cu ocazia aniversării a 150 de ani de la inaugurarea căii ferate Alba Iulia – Războieni – Târgu Mureș

Locomotiva cu aburi de cale normală „Pacific” din 1922, vagonul „Salon Regal”, mocănița pentru calea ferată îngustă și vagonetul motor Buick 1940, care i-a aparținut lui Gheorghe Gheorghiu Dej, au fost prezentate publicului, sâmbătă, la aniversarea a 150 de ani de la inaugurarea căii ferate Alba Iulia – Războieni – Târgu Mureș (1871 – 2021).

Locomotivele Pacific CFR au fost construite în mai multe loturi, începând cu anul 1913 până în 1922, iar locomotiva prezentată, sâmbătă, la Târgu Mureș este identificată ca 231.065 Henschel, a fost repartizată depoului CFR București Călători în anul 1922 și a fost utilizată la remorcarea trenurilor de călători până la data de 23 februarie 1979, când tracțiunea trenurilor cu locomotive cu abur încetase aproape definitiv.

A fost retrasă din circulație în anul 1976 la depoul Buzău, din anul 1979 fiind transferată Muzeului CFR, iar în prezent este conservată în incinta SIRV de la Târgu Mureș, în administrarea Societății Feroviare de Turism CFR SA.

„În primul deceniu al secolului XX, parcul locomotivelor CFR de viteză se rezuma la tipul 1B1-n2 ‘Orleans’, nr. 20 – 27 și 455 – 499, introduse în serviciu în anul 1886, respectiv în perioada 1892 – 1893. Aceste locomotive, care aveau deja peste 20 de ani de serviciu și o forță de tracțiune redusă, nu mai puteau satisface nevoile sporite de trafic, astfel încât Administrația CFR a hotărât să comande locomotive tip 2C1 ‘Pacific’ (denumirea de ‘Pacific’ a fost adoptată pentru prima dată de către fabrica nord-americană ALCO pentru o serie de locomotive tip 2C1 construite de atelierele sale din Brooks pentru rețeaua de căi ferate Missouri Pacific, în anul 1902). Caietul de sarcini pentru primele locomotive Pacific ale rețelei CFR a fost întocmit de inginerii Theodor Dragu (1848 – 1925), subdirector general CFR, de George C. Cosmovici (1854 – 1920), directorul Serviciului Ateliere și Tracțiune, și de tânărul Theodor Balș, șeful Biroului de studii CFR, care au contribuit ulterior și la definitivarea proiectului”, se arată în istoricul locomotivei prezentate.

„A fost aleasă oferta fabricii J.A. Maffei din Munchen al cărei proiect se baza pe modelul locomotivei bavareze S 3/6, tip 2C1-h4v (ulterior seria DR 18), aflat în fabricație încă din anul 1908. Față de proiectul german, locomotiva construită pentru CFR avea câteva diferențe notabile: 4 cilindri gemeni (soluția compound nu a fost niciodată agreată la CFR) care acționau asupra primei osii motoare, distribuție Heusinger cu câte un sertar cilindric pentru doi cilindri alăturați, diametrul roților cuplare de 1.855 mm față de 2.000 mm la locomotiva germană, fremul construit din bare (soluție utilizată pentru prima dată la CFR) și ardere mixtă – cărbuni și păcură. Cazanul avea timbrul de 13 atm., o suprafață a grătarului de 4 m2 și o suprafață totală de încălzire de 315,2 m2, cea mai mare pentru locomotivele ‘Pacific’ europene la acea dată”, se mai arată în document.

De asemenea, porțiunea cazanului care învăluia cutia de foc avea un diametru mai mare decât cazanul orizontal, cu care se racorda printr-o porțiune conică, iar cilindrii erau înclinați pentru a permite jocul lateral al osiilor boghiului alergător.

„Această dispunere permitea reducerea ampatamentului osiilor cuplare, obținându-se spațiul necesar pentru o cutie de foc voluminoasă. Fiecare pereche de cilindri era turnată dintr-un singur bloc de metal, împreună cu sertarul cilindric aferent. Se obținea astfel o reducere a greutății locomotivei precum și simplificarea mecanismului de distribuție (soluție patentată de uzinele Maffei). Locomotivele erau dotate cu două arzătoare de păcură tip Dragu. Un preîncălzitor de păcură era prevăzut în marchiză”, se arată în descrierea locomotivei.

CFR a achiziționat 90 de astfel de locomotive, în perioada 1913 – 1922, care erau foarte bine echipate pentru acea perioadă și puteau remorca un tren de 290 tf cu viteza de 90 Km/h.

Șeful stației CFR Târgu Mureș, Cosmin Cocoară, a declarat, pentru Agerpres, că, pe lângă locomotiva cu aburi de cale normală „Pacific” din 1922 și vagonul „Salon Regal”, la Târgu Mureș există și o locomotivă cu aburi pentru cale ferată cu ecartament îngust, pentru care există un proiect de includere în circuitul turistic.

„Locomotiva cu abur de cale ferată îngustă este locomotiva Societății Feroviare de Turism, a fost predată în concesiune. A fost într-o stare destul de proastă. Prin eforturile și implicarea pasionaților locali, am reușit să o reabilităm și să o punem sub presiune astfel încât astăzi să demonstrăm că există posibilitatea de a readuce la viață locomotive care altădată erau mândria căii ferate. Avem un proiect inițiat la nivel local pentru extinderea căilor ferate înguste, care s-au distrus de-a lungul timpului. În primă fază vom face extindere până la Cristești, urmând ca, în măsura în care avem susținerea Consiliului Județean, Primăriei – instituții care se pare că sunt interesate – vom reuși să facem o minune să repunem în funcțiune un segment de cale ferată îngustă spre Sovata. Avem vagoane pe care trebuie să le modernizăm și prin eforturi și colaborare cu cei pasionați sperăm să reușim. Sperăm să vă prezentăm și cu ocazia Crăciunului, atât locomotiva de cale îngustă, cât și cea normală”, a afirmat Cosmin Cocoară.

Șeful Secției Întreținere Linii L7 Târgu Mureș, Adrian Vîlcan, este cel care a descoperit Buick-ul din 1940 adaptat pentru calea ferată, în Zlatna, abandonat pe un câmp.

„Sunt un iubitor de cale ferată, chiar am microbul CFR-ului în inimă. Am găsit-o în Zlatna, într-un câmp, abandonată. Inițial am adus-o pentru recondiționare în scop vizual, adică să o vopsesc și să o aranjez. Când am ajuns la districtul de exploatare, atât au fost de impresionați colegii mei încât am hotărât să o punem în funcțiune. Restaurarea a durat un an de zile. Foarte greu am făcut rost de piese, dar încet am refăcut-o. Este un Buick din 1940, era un autovehicul pe roți, a fost modificat la uzinele Malaxa la București, a fost folosită de Gheorghe Gheorghiu Dej. Prin anii ’60 – ’70 a ajuns la Regionala Brașov și și-a făcut serviciul pe L7 actuală. În anii ’90 a fost preluată înapoi de Regionala Brașov. Utilajele vechi nu aveau marșalier și atunci are un dispozitiv de rotire, unic, în care se întorceau locomotivele la vagoanele și vagonetele de intervenție. Toate coloanele oficiale mergeau pe calea ferată până în anii ’90, era un mijloc mai rapid”, a explicat Adrian Vîlcan.

Unul dintre foștii directori din cadrul CFR, Iosif Szentes, actualmente angajat al Primăriei Târgu Mureș, i-a provocat pe numeroșii invitați care au participat la aniversare să își imagineze cum era în urmă cu 150 de ani, când un tren intra pentru prima dată în gara din Târgu Mureș.

„Ca și astăzi, o mulțime de oameni aștepta cu nerăbdare și emoție sosirea unui tren. Acel tren reprezenta speranța, legătura cu lumea din jur. Căci trenul este mai mult decât un mijloc de transport, trenul este călătorie, evadare, mobilitate, dezvoltare. Trenul este libertate. Cu atât mai mult cu cât astăzi trăim vremuri în care ne simțim libertățile limitate, în care incertitudinea vieții de zi cu zi, evoluția tuturor resorturilor lumii, așa cum o cunoșteam, ating cote maxime ale generației noastre. Pe fondul acestor noi realități, când îngrijorările ne cresc, fricile ne țin departe unii de alții, prezența dumneavoastră aici, în așteptarea unui tren al istoriei, este cu atât mai curajoasă și mai valoroasă. (…) Știm bine că lumea civilizată înseamnă mobilitate, dezvoltare, transport în comun, nicidecum izolare. În ciuda vremurilor potrivnice mobilității, reforma transporturilor și armonizarea politicilor guvernamentale și ale autorităților publice locale își urmează cursul ei istoric, România este importantă pentru Europa, iar calea ferată trebuie să urmeze calea europeană. Căci nu este doar un mit faptul că mobilitatea, transporturile sunt inima dezvoltării lumii moderne”, a arătat Iosif Szentes.

El a susținut că sistemul feroviar va avea viitor, chiar dacă în anul dedicat de Comisia Europeană Căii Ferate, România nu și-a atins scopul.

Viceprimarul din Târgu Mureș, Portik Vilmos, a subliniat că, în urmă cu 150 de ani, la data de 20 noiembrie 1871, a fost dat în folosință tronsonul de cale ferată Alba Iulia – Războieni – Târgu Mureș prin care municipiul Târgu Mureș a fost legat de rețeaua feroviară transilvană care măsura 607 kilometri, realizată între anii 1870 și 1873.

Portik a arătat că în 1870 orașul Târgu Mureș avea 13.000 de locuitori, iar acum are în jur de 130.000 de locuitori și aproximativ 200.000 de persoane în aglomerare, fapt ce impune o reconectare a municipiului la ciclul regiunii și al Europei.

La aniversare a fost prezent și inginerul feroviar Radu Belu, trecut de 80 de ani, care a fost gazda evenimentului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.