
Polițiștii din Alba, în special cei de la Ordine și Siguranță Publică și Serviciul Rutier, urmează un program intensiv de pregătire profesională, unde învață, printre altele, cum să abordeze un cetățean și cum să i se adreseze, cum să anihileze și să încătușeze un infractor, având și ședințe de trageri în mișcare, din mașini, cu simulare ca într-un caz real.
Șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, comisar șef Florin Dogaru, a declarat marți, într-o conferință de presă, că în primăvara anul trecut a fost înființat un Birou de Pregătire Profesională, săptămânal parcurgând, la Alba Iulia, un program intensiv de pregătire câte 20 de polițiști de la subunități.
Florin Dogaru a precizat că este un program care se adresează în special celor care patrulează, de la Ordine și Siguranță Publică, precum și celor din Serviciul Rutier.
„Anul trecut am pregătit, de exemplu, 221 de polițiști din stradă (de la Ordine și Siguranță Publică – nota red.) Marea majoritate a celor care sunt în Siguranță Publică, media lor de experiență cred că este foarte mică, de 2, 3 ani. Este un flux continuu în cadrul acestor forțe de ordine și siguranță publică”, a spus șeful IPJ Alba.
Dogaru a explicat cum anume se pregătesc polițiștii timp de cinci zile prin acest program.
„Se intră în acest program de pregătire, care constă în cunoașterea legislației, relaționarea cu psihologul privind modul de abordare a cetățeanului, modul de adresare, modul de întâmpinare a unui eveniment și pregătirea lui psihică de a interveni, cunoașterea armamentului și pregătirea lui în poligon, cu scenariu de tragere. Nu se mai face acea tragere fixă, cum s-a făcut de-a lungul timpului, se fac trageri în mișcare, cu simulare ca într-un caz real. Inclusiv s-au realizat trageri și suntem, cred că printre primii, în afară de trupele speciale SIAS și SAS, de a trage din mașină, în mișcare. Avem și pregătire fizică, contact direct fizic cu agresorul, modul de abordare și cum poate să-l anihileze, modul de încătușare”, a arătat șeful IPJ Alba.
Cursul intensiv este urmat de două ori pe an de polițiștii din stradă, iar de ceilalți o singură dată pe an.
Pe lângă acest pachet de cinci zile, se participă la ședințe de trageri care se fac cel puțin o dată pe lună, a spus Florin Dogaru.
El a adăugat că îmbogățirea cunoștințelor nu se face doar prin acest curs intensiv.
În lipsa unor săli proprii de sport, IPJ Alba a încheiat protocoale și contracte de închiriere cu anumite săli de sport la nivelul unităților de învățământ, din Alba Iulia și municipiile din județ.
„Avem un proiect în dezvoltare, ca să facem un centru de pregătire la Galda de Jos, unde este un sediu al poliției în care ne permite spațiul, pentru funcționarea acestui birou de pregătire. La subsolul clădirii, amenajăm o sală de pregătire în forță. Ne gândim, ne-am stabilit ca și target, să ne facem un simulator pentru pregătire la tragere. Este esențial ca această activitate să o realizăm cât mai aproape de realitatea intervenției. Acel simulator cred că ar da un plus de valoare pentru cei care acționează în stradă”, a mai spus șeful IPJ Alba.








