
O campanie de colectare și donație de cărți pentru elevii Liceului „Mihai Eminescu” din Edineț, Republica Moldova, a fost lansată marți, de Ziua Națională a Lecturii, de către Inspectoratul Școlar Județean Alba, în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia.
Potrivit unui comunicat transmis Agerpres, campania de colectare și donație de cărți, intitulată „O carte – o poveste și un prieten”, se va desfășura la nivelul fiecărei școli din Alba în perioada 15 februarie-15 martie.
„Inspectoratul Școlar Județean Alba lansează azi, 15 februarie 2022, cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii, o campanie de colectare și donație de cărți pentru elevii Liceului ‘Mihai Eminescu’ din localitatea Edineț, Republica Moldova. Proiectul se desfășoară în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia. Sunt invitați să se alăture campaniei noastre toți elevii și toate cadrele didactice din județul Alba”, se menționează în comunicat.
Cărțile de literatură română sau din literatură universală trebuie să fie în stare bună și în limba română.
„Să dăm voie poveștilor pe care le-am descoperit prin lectură să rămână vii, să călătorească înspre colegii noștri de peste Prut! Cuvântul care deschide lumi noi, care nu se oprește la graniță, să fie mesagerul nostru! O carte din biblioteca ta poate fi povestea care îți aduce un prieten!”, se mai arată în comunicatul transmis de către ISJ Alba.








