Social

Europa Centrală se pregătește pentru a primi refugiați din Ucraina

Țări din Europa Centrală se pregăteau joi pentru a primi refugiați din Ucraina, Polonia anunțând înființarea unor puncte de primire la frontieră, iar Ungaria plănuind să trimită trupe pentru a crea un coridor dedicat, transmite Reuters.

Polonia, Ungaria, Slovacia și România, foste componente ale Pactului de la Varșovia și acum membre ale NATO, au toate granițe terestre cu Ucraina.

Atacul declanșat joi dimineață de Rusia a alimentat temeri privind un val uriaș de refugiați din Ucraina, o țară cu 44 milioane de locuitori.

„În următoarele ore vor fi create puncte de primire pentru refugiați din Ucraina”, a declarat ministrul adjunct de interne al Poloniei, Pawel Szefernaker, citat de agenția PAP.

Opt astfel de puncte vor fi înființate într-o primă etapă în apropierea graniței cu Ucraina, pentru a le oferi alimente, asistență medicală și informații eventualilor refugiați, a precizat el.

Un purtător de cuvânt al guvernului polonez a spus că misiunile diplomatice ale țării sale în Ucraina vor rămâne deschise „cât de mult posibil”, dar Ministerul de Externe le-a cerut tuturor polonezilor să părăsească această țară.

Și Ungaria a declarat că ambasada sa la Kiev va rămâne deschisă. În schimb, Cehia a închis ambasada, dar menține deschis consulatul de la Lvov, în vestul Ucrainei.

Ungaria a declarat că va trimite un număr nespecificat de militari în zona de frontieră cu Ucraina, în scop de securitate și umanitar, însă joi dimineața nu erau vizibile desfășurări de trupe.

Ungaria trebuie să se pregătească să primească zeci de mii de refugiați dacă va fi necesar, dar și pentru posibilitatea ca soldați implicați în lupte să „treacă peste” frontieră, așa cum s-a întâmplat în timpul războiului din Iugoslavia în anii 1999, a declarat miercuri seară ministrul apărării Tibor Benko.

Căile ferate slovace au suspendat serviciile spre Ucraina, iar compania aviatică low-cost Wizz a oprit toate cursele spre și dinspre Ucraina.

Joi dimineața, la frontierele vestice ale Ucrainei era relativă liniște, dar autoritățile și martori oculari au spus că traficul s-a intensificat ușor.

„Vedem o creștere moderată a traficului la punctele de frontieră cu Ucraina, presupunem că se va intensifica pe parcursul zilei”, a spus un oficial din Ministerul de Interne slovac.

„Slovacia este pregătită să ajute, am putea să permitem accesul unor persoane care nu au la ele toate documentele necesare”, a adăugat el.

La rândul său, ambasadorul ucrainean la Praga, Perebyjnis Jevhen, a afirmat într-o conferință de presă că nu poate „exclude unele valuri de persoane”. „Dar mai degrabă vor fi spre părțile vestice ale Ucrainei decât în afara țării”, a apreciat el.

În jur de 260.000 de ucraineni trăiesc în Cehia, iar zeci de mii muncesc în Ungaria, care are o numeroasă minoritate de circa 140.000 de persoane exact dincolo de frontiera comună.

În Bulgaria, președintele Rumen Radev a declarat că autoritățile sunt pregătite să-i evacueze pe cale terestră pe cei peste 4.000 de etnici bulgari din Ucraina și sunt gata să găzduiască și alți refugiați ucraineni.

Prim-ministrul Kiril Petkov a precizat că Bulgaria va pregăti în acest scop hoteluri și alte baze turistice.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.