Sănătate

Bărbatul care a primit un transplant cu inima unui porc modificat genetic a decedat

David Bennett, pacientul în vârstă de 57 de ani care suferea de o maladie cardiacă în fază terminală și a intrat în istorie drept primul om care a primit un transplant cu o inimă de la un porc modificat genetic, a decedat marți după-amiază la Centrul medical al Universității din Maryland, unde era internat, transmit Reuters și AFP.

Pacientul a primit transplantul la 7 ianuarie.

În ultimele zile starea lui medicală s-a deteriorat rapid, conform unui comunicat al centrului medical în care se mai precizează că pacientul a primit îngrijiri paliative din momentul în care a devenit clar că nu se mai poate recupera.

Această intervenție chirurgicală a avut intenția de a demonstra în premieră că inima unui animal poate continua să funcționeze într-un corp uman fără respingere imediată, conform unui comunicat dat publicității de instituția medicală după realizarea transplantului.

Porcul din care provenea inima a fost modificat genetic pentru a nu mai produce un tip de zahăr care este prezent în mod normal în toate celulele porcilor și care provoacă respingerea imediată a organului de către corpul uman. Această modificare genetică a fost efectuată de compania Revivicor, care a furnizat și un rinichi de porc pe care chirurgii l-au conectat cu succes la vasele de sânge ale unui pacient aflat în moarte cerebrală, în luna octombrie, la New York.

Xenogrefele – grefele de origine animală – nu sunt o noutate. Medicii au încercat transplanturi între specii încă din secolul al XVII-lea, cele mai vechi experimente concentrându-se asupra primatelor.

În 1984, o inimă de babuin a fost transplantată unui copil, însă acesta, supranumit „Baby Fae”, a supraviețuit doar 20 de zile

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.