Economie

Asociația Energia Inteligentă: Prețul energiei se va dubla la fiecare zece ani și îi va aduce mulți în pragul falimentului

În curând se va termina această iarnă, care din fericire nu a fost una foarte rece, dar cu toate acestea va lăsa în urmă găuri adânci în bugetul multor familii, se arată într-un comunicat al Asociației Energia Inteligentă.

Plafonarea prețurilor la gaz și energie, nu rezolvă problemele prezente din energie, doar le amână până în primăvara viitoare, când vom constata că sărăcia energetică este mai mare și că mulți consumatori au probleme în achitarea facturilor.

Dezvoltarea de noi capacități de producție energie electrică și gaze naturale în România, dacă se va realiza în următorii ani, va aduce și costuri mai mari, deoarece aceste investiții trebuie recuperate de la consumatori, adică vor determina creșteri de prețuri. Importurile de energie, tot mai complicate în acest context, vor fi și ele tot mai mari, și la prețuri tot mai mari. Taxele pe dioxid de carbon se vor tripla în următorii 30 de ani, taxarea pierderilor de metan, taxonomia activităților economice etc., toate vor aduce noi costuri și noi măriri de preț.

Rețelele de distribuție din România, indiferent de forma de energie (termie, electricitate, gaze) sunt uzate tehnic, moral, supra sau subdimensionate. Asta înseamnă că ele vor trebui să fie schimbate și asta înseamnă alte costuri și alte măriri de preț.

Un studiu realizat de Asociația Energia Inteligentă, scoate în evidență trendul crescător al prețurilor la energie în următorii ani, majoritatea prețurilor cel puțin, se vor tripla în următorii 30 de ani.

Dacă se ia în considerare salariul mediu net pe economie din România va atinge anul acesta un nivel de 3.565 lei/lună/persoană și presupunând că într-o locuință locuiesc minim două persoane active, la un consum mediu de energie folosită în prezent în România, am calculat impactul ponderii în bugetul familiei al costurilor cu diverșii combustibili folosiți în locuințe, luând în considerare creșterea prețului mediu al diferitelor forme de energiei și o creștere anuală cu 3% a salariului net, se desprinde următoarea perspectivă a utilităților energetice în bugetul familiei.

O acțiune inteligentă, ar permite ca imensele investiții în capacitățile de producție și rețele, să nu fie realizate doar pentru a înlocui un sistem uzat cu același tip de sistem, ci în stabilirea unui plan care să aducă România anului 2050 într-o poziție în care oamenii să nu mai sufere de frig sau să nu poată să-și achite factura, să atingem ținta de zero emisii nete în clădiri (NZB) și să avem suficiența resurselor. Un astfel de concept poate include – Local Energy Using (LES) – folosirea cu preponderență a resurselor energetice locale și Unique Energy Grid (UEG) – dezvoltarea în interiorul localităților mari a mai multor sisteme de cvartal pentru producerea și distribuirea căldurii și frigului cu distribuție pe orizontală către consumatori, cred reprezentanții asociației citate.

O astfel de decizie ar presupune mult curaj și va fi dureroasă pentru mulți consumatori din marile orașe, necesitând folosirea sistemelor actuale fără alte investii în acestea, până la momentul finalizării implementării construcției conceptului de UEG, care se va întinde pe o perioadă estimată la 10 – 20 de ani.

Identificarea surselor de energie locale (LES) care pot fi folosite pentru fiecare zonă din țară, permite să folosim la maxim avantajele acestor surse, să reducem costurile cu transportul energiei, să descongestionăm anumite zone, să ne folosim de tehnologia și formele de energie noi în zone în care nu avem alternative fezabile, să atingem țintele naționale pe care le am asumat, concluzionează studiul citat.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.