Economie

DP World anunță că va investi 10 milioane de euro într-un terminal intermodal la Aiud

Săptămâna trecută a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanții Primăriei municipiului Aiud și cei ai Dubai Ports (DP) World în România, companie care intenționează să realizeze un terminal intermodal modern prin care Municipiul Aiud se va conecta cu restul lumii prin portul Constanța.

„Cosmin Carstea, CEO-ul companiei, ne-a transmis faptul în vecinătatea Aiudului va fi dezvoltat un terminal intermodal modern prin care Municipiul Aiud se va conecta cu restul lumii prin cel mai important nod de marfă din regiune – Portul Constanța. I-am asigurat de întregul nostru sprijin în identificarea forței de muncă necesare, am convenit organizarea unor evenimente și am discutat despre posibilitatea înființării unei rute Aiud – Decea prin intermediul autobuzelor electrice care vor deveni funcționale la momentul finalizării terminalului intermodal”, informează Primăria municipiului Aiud.

Potrivit sursei citate, aceasta este o veste excelentă pentru cetățenii municipiului Aiud și pentru cei din Zona Urbană Funcțională, întrucât „vom avea locuri de muncă în proximitate (aproximativ 10 km până la Decea), orașul va rămâne locuibil nefiind afectat de traficul de mare tonaj, iar companiile care se vor așeza în jurul acestui terminal intermodal vor genera mai multe locuri de muncă”.

Dubai Ports World este unul dintre cei mai mari operatori portuari din lume. Atunci când va deveni operațional, noul terminal din Aiud va putea opera un tranzit total de până la 100.000 de unități pe an. Pe lângă mărfurile care vin în container, aici vor fi operate și tipuri de marfă care pot fi puse pe tren, precum trailere și prelate, mai precizează reprezentanții Primăriei Aiud.

One Comment

  1. Pingback: Operatorul de logistică DP World pregătește un terminal multimodal la Decea – Ziarul Mesagerul de Alba

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.