Social

Ministrul Budăi: Distribuirea voucherelor sociale de 50 de euro se va face prin Poșta Română

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, joi, la Timișoara, că distribuirea voucherelor sociale în valoare de 50 de euro, pentru persoanele vulnerabile, se va face prin Poșta Română, din luna iunie.

„Nu există, încă, un acord de finanțare a acestor vouchere, dar există un acord verbal prealabil. Au fost discuții cu Comisia Europeană, (…) urmează ca noul ministru al Fondurilor Europene să parafeze ceea ce s-a discutat până acum. Cred că vom fi în situația în care prima tură de vouchere se va finanța de la bugetul de stat și vom recupera ulterior banii (…). Pensionarii vor primi aceste sume așa cum primesc și pensiile, prin Poșta Română”, a afirmat ministrul Budăi, într-o conferință de presă.

Ministrul a adăugat că recent coaliția guvernamentală a aprobat un program de sprijin extrem de important atât pentru mediul de afaceri cât și pentru categoriile vulnerabile.

„Cu siguranță, sumele ar trebui să fie mai mari, dar este ceea ce putem face acum, să sprijinim în primul rând categoriile vulnerabile, să implementăm acest al doilea pachet social, după cel prin care am trecut mai bine perioada de iarnă și să preîntâmpinăm acum și evoluția extrem de galopantă a prețurilor la alimente. Vom acorda din luna iunie voucherele în valoare de 50 de euro pentru fiecare pensionar care are pensia de până la 1.500 de lei. Am solicitat coaliției politice să introducem aici și familia monoparentală, care a fost lăsată deoparte mult timp. Nu am uitat nici persoanele cu dizabilități și copiii care încasează burse sociale. Măsurile trebuiau îndreptate și spre mediul de afaceri”, a detaliat ministrul Muncii.

Cele șase alimente de bază care se vor putea cumpăra cu aceste vouchere sunt: pâine, cartofi, orez, ulei, carne de pui și ouă, dar lista poate fi schimbată.

Ministrul Muncii a menționat că miercuri a fost adoptată o măsură pentru domeniul agricol și alimentar, acordând salariul minim de 3.000 de lei.

„Încurajăm producătorii români să meargă cu produsul către producătorii noștri și să procesăm în România mai multă marfă și să nu exportăm subvenție, materie primă, ci produse procesate. Tot pentru mediul de afaceri vom acorda granturi de până la 400.000 de euro pentru acele societăți comerciale care vor avea de suferit în urma restricțiilor impuse de Comisia Europeană Federației Ruse și Belarus, dar și întreruperii lanțului de aprovizionare din Ucraina”, a explicat Marius Budăi.

Răspunzând unei întrebări a presei, referitor la faptul că, potrivit BNR, suntem în fața unei crize economice majore, ministrul Muncii a subliniat că pe piața muncii încă sunt foarte multe locuri neocupate.

„Este o criză economică care vine din două direcții, respectiv una post-pandemică, și una a războiului de la granițele noastre. Nu este o criză economică care afectează doar România. Dar acest prim pachet de măsuri pe care l-am luat este exact pentru a sprijini categorii de cetățeni vulnerabile, dar și mediul de afaceri, pentru că cea mai bună protecție socială este un loc de muncă. Dacă nu sprijinim acum mediul de afaceri să-și apere locurile de muncă, va fi foarte greu să-i reangajezi ulterior, pentru că cetățenii vor pleca din țară, vor fi alte dificultăți. Încă suntem pe situația în care – am discutat cu mediul de afaceri despre acel contingent de 100.000 de lucrători non-UE. Avem nevoie, încă, de forță de muncă”, a spus ministrul Budăi.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.