Administrație

„Cer și ofer seriozitate”. Primăria Alba Iulia caută parteneri pentru realizarea unor investiții de 20 mil. € în infrastructură

Primăria Alba Iulia este în căutare de parteneri „serioși”

Aproape 20 milioane de euro vor fi investite în modernizarea infrastructurii rutiere din Alba Iulia, a anunțat, vineri, primarul municipiului, Gabriel Pleșa, care a adăugat că așteaptă firme „serioase” care să se înscrie la licitații.

„Demarăm proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere, de aproape 20 de milioane de euro, și așteptăm firme serioase să vină să lucreze. În sfârșit, am ajuns în acest punct în care căutăm, la modul cel mai serios, firme responsabile, parteneri profesioniști, cu care să ducem la bun sfârșit proiectele despre care s-a vorbit atât de mult”, a transmis edilul din Alba Iulia, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Gabriel Pleșa a menționat că, în această săptămână, a fost publicat în SEAP anunțul pentru unul dintre cele două mari proiecte de infrastructură din municipiul Alba Iulia, respectiv pentru „Reabilitare infrastructură rețea majoră de transport public urban – municipiul Alba Iulia, lotul I”, constând în lucrări de reabilitare a infrastructurii rutiere, introducere a rețelelor în subteran, instalații de semaforizare și infrastructură pentru stațiile de autobuz pe străzile Regimentul V Vânători, B-dul Ferdinand I și Ion I.C.Brătianu. Lotul 2 cuprinde străzile Ardealului, Tudor Vladimirescu, Turnătoriei și Cabanei.

Proiectul este finanțat prin POR 2014-2020 și are o valoare totală estimată de 98,3 milioane de lei, fără TVA. Acest prim proiect este împărțit în trei loturi, dintre care două reprezintă lucrări, iar lotul trei, dotări. Lucrările pentru loturile I și II dispun de un buget de aproape 76 milioane de lei, fără TVA.

„Vă pot asigura, ca de fiecare dată, că totul este de o transparență maximă, pentru că ne dorim, la modul sincer, firme serioase, puternice, pe care să le plătim corect și la timp, pentru a livra cu adevărat calitate în termenii stabiliți. Prin urmare, invit toți agenții economici interesați, din țară sau din Europa, care își propun să lucreze serios și să fie plătiți exclusiv pe baza unor lucrări corect și la timp realizate, să aplice. (…). Fiind inginer de profesie, îi asigur pe toți cei care vor veni la licitație că știu exact ce înseamnă lucrările pe un șantier, așa că nu vor avea nevoie nici de scuze, dar nici să își facă griji că o muncă realizată corect nu va fi plătită la timp, în termenii contractuali”, a spus Gabriel Pleșa.

Acesta a conchis că vor fi lucrări de anvergură, care vor schimba radical municipiul Alba Iulia și prin care vor fi modernizate mai multe zone vitale ale orașului.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.