Economie

Peste 120 de ovine moarte la o stână din Sânbenedic după ce au fost atacate de o haită de lupi

Peste 120 de oi și miei au murit în urma unui atac al unei haite de lupi la o stână din localitatea Sânbenedic, comuna Fărău, a declarat, sâmbătă, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Alba, Dragoș Suciu.

Potrivit acestuia, în jur de 60 de oi și 60 de miei de la o stână din Sânbenedic au fost găsite moarte vineri de către proprietarul stânii. După urmele de mușcătură, medicul veterinar a ajuns la concluzia că mare parte au murit fiind atacate de lupi.

Alte oi au murit sufocate, după ce s-au strivit una de alta încercând să scape de lupi. 150 de oi au supraviețuit atacului.

În aceeași zonă, într-o localitate apropiată, un urs a atacat zilele trecute o stână.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.