
Peste 20 de copii din Ucraina refugiați în Alba au fost invitați de administrația locală din Ciugud să participe, sâmbătă, la o competiție ciclistă destinată exclusiv celor mici, „Junior Bike Race”, prilej cu care o polițistă vorbitoare de limba ucraineană a realizat o scurtă lecție rutieră cu aceștia.
„Cu mare drag, am invitat, astăzi, alături de noi un grup de copii ucraineni refugiați din calea războiului. Și ne bucurăm că acești copii minunați pot să zâmbească”, au transmis, sâmbătă, pe pagina de Facebook, reprezentanții Primăriei Ciugud.
Cei peste 250 de copii participanți la competiție au aflat din partea unor polițiști și câteva reguli importante de circulație. O polițistă vorbitoare de ucraineană, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean Alba, Ionela Popa, le-a oferit celor peste 20 de copii refugiați o scurtă lecție rutieră.
Cei mici au avut la dispoziție două trasee, în funcție de vârstă. Copiii sub 9 ani au fost înscriși în „Traseul Iepurașilor”, având de pedalat 550 de metri, cu o diferență de nivel de 5 metri. Pe „Traseul Lupișorilor” au pedalat copiii de peste 9 ani, fiecare categorie parcurgând un alt număr de ture din traseul de 1.100 de metri lungime și 15 metri diferență de nivel.
Copiii au purtat pe tot parcursul cursei cască de protecție.
„Junior Bike Race”, cea mai importantă competiție ciclistă din România destinată exclusiv copiilor, este un eveniment organizat de Primăria Comunei Ciugud, în parteneriat cu Asociația Bicheru Cycling Alba Iulia. Potrivit organizatorilor, competiția urmărește încurajarea copiilor în a petrece cât mai mult timp în aer liber, pe bicicletă, punându-le la încercare și abilitățile de pedalat.











