Mozaic

AlbaFest revine după doi ani, cu Cargo, Connect-R, Gașca Zurli și alți artiști

Imagine din „epoca de aur” a AlbaFest

Cargo, Compact Paul Ciuci, Celelalte Cuvinte și The Puzzles, DJ Project X Ana Baniciu sau Connect-R se numără printre cei care vor concerta la AlbaFest, programat între 10 și 12 iunie la Alba Iulia, a anunțat joi Primăria municipiului Alba Iulia.I

„După doi ani de pauză, municipalitatea din Alba Iulia reia evenimentele care au adunat, anii trecuți, zeci de mii de oameni în Cetate. Primul eveniment major al sezonului e AlbaFest, programat în zilele de 10, 11 și 12 iunie, în Piața Cetății, locația obișnuită pentru concertele și evenimentele importante din Alba Iulia. (…) Un line-up promițător, pe măsura poftei de distracție a albaiulienilor dar și a turiștilor care vor fi în Cetate în weekendul 10-12 iunie: Grasu XXL, Olivia Addams, Noaptea Târziu, Connect-R, Spike, Cargo, Compact Paul Ciuci, Celelalte Cuvinte și The Puzzles, DJ Project X Ana Baniciu vin anul acesta la AlbaFest”, se menționează într-un comunicat transmis Agerpres.

Ultima zi de festival este dedicată copiilor. Gașca Zurli este cea care îi va antrena la joc, cântec și mișcare pe cei mai mici dintre „festivalieri”.

AlbaFest se va desfășura în Piața Cetății Alba Carolina, în organizarea Primăriei Alba Iulia.

One Comment

  1. Pingback: Tinerii prezenți la Alba Fest au fost „prelucrați” de polițiști cu privire la efectele drogurilor – Ziarul Mesagerul de Alba

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.