Educație

Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” a înregistrat o rată de promovare de 100% la examenul de Bacalaureat

Toți cei 112 absolvenți ai Promoției 2022 a Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” au promovat examenul național de Bacalaureat, obținând astfel o rată de promovare de 100%, a anunțat luni conducerea unității de învățământ.

Cifrele examenului de Bacalaureat 2022

Rată de promovare de 100% și au existat 59 de medii peste 9. Toți cei 112 absolvenți ai promoției 2022 „Încoronarea de la Alba Iulia – 100” au promovat examenul de Bacalaureat din acest an, iar 59 dintre ei au obținut medii cuprinse între 9 și 9,99.

Au fost 20 de note de 10. Absolvenții Promoției 2022 au reușit să obțină în acest an la examenul de Bacalaureat, 20 de note de 10 la disciplinele: fizică – 9, matematică – 6 note de 10, limba și literatura română – 3 note de 10, informatică – 1 notă de 10 și biologie – 1 notă de 10.

Cea mai mare medie și media generală pe colegiu: absolventa Anamaria Șteopoae a obținut cea mai mare medie în acest an la bacalaureat: 9,83, iar media examenului de bacalaureat la nivelul colegiului militar, înainte de contestații, este 8,87.

„Felicitări, dragi absolvenți, ați demonstrat încă o dată că idealurile înalte pot fi atinse doar prin muncă, perseverență și încredere în forțele proprii. Ne bucurăm alături de voi și suntem mândri de voi și de reușitele voastre!”
Conducerea Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul”

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.