
Un ansamblu de vehicule de tip TIR a luat foc sâmbătă pe Autostrada A10 Sebeș-Turda, în zona localității Sâncrai. Pompierii au intervenit, reușind să lichideze în scurt timp incendiul care s-a manifestat cu violență, transmit reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba.
„Detașamentul de pompieri Alba Iulia și detașamentul de pompieri Aiud au fost solicitați să intervină pentru localizarea și stingerea unui incendiu pe autostrada A10. Este vorba despre un incendiu la un camion+remorcă, produs la km 39, în zona Localității Sâncrai”, a anunțat ISU sâmbătă Alba.
„La ajungerea forțelor de intervenție incendiul se manifesta cu ardere generalizată și degajare mare de căldura la întregul camion cât și la remorca transportată de acesta. În remorcă, acesta transporta materiale textile. Fără victime”, au mai precizat pompierii.
Incendiul a fost lichidat, pompierii lucrând la înlăturarea efectelor negative produse de acesta. Potrivit ISU Alba, a ars camionul, remorca și încărcătură din aceasta, adică aproximativ 17 tone de fire textile, 60% bumbac și 40% vâscoză.)
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind un scurtcircuit electric.








