
Alba Iulia este primul oraș din România care a depus cu succes un proiect în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare pentru îmbunătățirea eficienței energetice, a anunțat joi dimineața primarul municipiului, Gabriel Pleșa
Potrivit unei postări pe contul său de socializare, Gabriel Pleșa spune că „Municipiul Alba Iulia este primul oraș din România care a depus cu succes un proiect în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 – 2020/Măsuri de îmbunătățire a eficienței energetice şi stimularea utilizării energiei regenerabile, Obiectivul Specific 11.2: Utilizarea energiei din surse regenerabile la nivelul autorităților publice locale pentru amenajarea unui parc fotovoltaic și echiparea a 5 clădiri publice cu centrale fotovoltaice în Alba Iulia”.
Proiectul a fost depus în data de 8 noiembrie 2022, prima zi de deschidere a apelului și are un buget total de 7.722.528,45 lei.
Scopul proiectului depus este construirea și operarea unui parc fotovoltaic, respectiv a unor centrale electrice fotovoltaice pe raza Municipiului Alba Iulia, pentru consumul propriu la nivelul a 5 clădiri publice și la nivelul sistemului de iluminat public.
În acest moment, afirmă edilul albaiulian, costul pentru consumul de energie electrică pentru aceste clădiri publice și iluminat sunt suportate integral din bugetul local.









