
Proiectul de realizare a unor piste de biciclete între Bihor, Alba și Cluj, cu o lungime de 227 km, a fost aprobat de Consiliul Județean Bihor în ședința ordinară de miercuri, a informat joi Biroul de presă al Consiliului Județean.
Traseul cicloturistic numit „Velo Apuseni” începe din Munții Apuseni și presupune amenajarea a 227 de kilometri de piste de biciclete, din care 99,3 km vor fi pe teritoriul județului Bihor, 35,3 km pe teritoriul județului Alba, iar restul de 92,4 km în județul Cluj.
„Împreună cu celelalte județe, am luat ca punct comun zona Apusenilor, unde se vor intersecta cele trei brațe ale pistelor și din acel punct mergem cu traseul în județ. (…) Ar urma ca până la începutul lunii martie să stabilim lista cu toate noile valori și date și să semnăm contractul de finanțare în cursul lunii martie, ca mai apoi să putem definitiva studiile de fezabilitate și să putem demara procedurile de licitație în fiecare județ”, a precizat președintele CJ Bihor, Ilie Bolojan.
Valoarea totală estimată a proiectului din cele trei județe este de 92.665.542,75 lei, fără TVA, echivalentul a 18,7 milioane euro. Din această sumă, județului Bihor îi revin 40.536.072,23 lei, fără TVA. Proiectul este finanțat prin fonduri europene în proporție de 100%.
Proiectul va fi finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din Investiția I.4 „Implementarea a 3.000 km de trasee cicloturistice la nivel național”, Componenta 11 – Turism și Cultură.
Cererea de finanțare depusă inițial avea în vedere amenajarea unui traseu cicloturistic de 823 km în cele trei județe, din care în județul Bihor ar fi fost realizat un traseu de 360 de kilometri. În urma evaluării de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a tuturor proiectelor depuse la nivel național, a fost admisă o limită de 227 km de trasee în județele Bihor, Alba și Cluj, reprezentând 27,6% din propunerea inițială.
Sursa citată reamintește că în anul 2021 a fost încheiat un acord de parteneriat între Consiliile Județene Bihor, Alba și Cluj pentru dezvoltarea și promovarea turistică a zonei carstice a Munților Apuseni, prin care cele trei părți au convenit să realizeze mai multe obiective de interes comun.








