
Luni dimineața, în jurul orei 9.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Câmpeni au depistat un tânăr de 20 de ani, din comună Bistra, în timp ce conducea un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Alba.
În urma testării tânărului, cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,47 mg/ litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
Șoferul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, mai spun reprezentanții IPJ Alba.








