
Clienții Delgaz Grid au la dispoziție un nou canal de comunicare în relația cu compania și anume opțiunea de chat live cu unul dintre agenții dedicați, anunță furnizorul de energie.
Agenții Delgaz sunt pregătiți pentru a răspunde în timp real solicitărilor care țin de specificul activității de distribuție a gazelor naturale și energiei electrice, de luni până vineri, între orele 08:00 – 17:00.
Pentru a putea discuta live, clienții trebuie să fie logați pe un cont de Facebook și să acceseze site-ul delgaz.ro, unde, în partea de jos a paginii (dreapta jos) apare iconița specifică de chat.
În acest fel se pot obține informații generale referitoare la documentele necesare pentru diverse avize (amplasament, ATR etc.), modul de completare a formularelor online, datele de contact pentru transmiterea documentațiilor.
De asemenea, clienții pot primi suport privind utilizarea aplicațiilor de pe portal: programări pentru citiri sau înlocuiri contoare acolo unde accesul nu a fost posibil, înregistrare deranjamente, vizualizare întreruperi colective, programare vizită în Centrele de Relații cu Publicul și creare cont pe portal.








