Social

Bărbat din Alba arestat pentru violuri și agresiuni sexuale comise asupra unor fetițe

Un bărbat din Alba este acuzat de procurori că a violat sau agresat sexual mai multe fetițe, inclusiv de 6 sau 8 ani, faptele întinzându-se pe durata câtorva ani, informează Agerpres.

Potrivit datelor prezentate într-un comunicat transmis vineri de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, unul dintre actele sexuale ar fi fost comis alături de soția sa.

Inițial, conform procurorilor, în data de 10 mai, Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia a fost sesizat de către o femeie cu privire la faptul că fiica sa a fost victima unui abuz de natură sexuală, comis în urmă cu aproximativ 5 ani, fiind dispusă, în 19 mai, punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului pentru comiterea infracțiunii de viol.

„S-a reținut astfel că, în perioada iulie 2017 – octombrie 2018, profitând de imposibilitatea persoanei vătămate (…) de a exprima un consimțământ valabil exprimat din cauza vârstei fragede (6 – 7 ani), H.I.C. a întreținut cu aceasta acte de natură sexuală și un raport sexual”, se arată în comunicat.

În 20 mai, procurorul a sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Alba Iulia cu propunere de luare, față de inculpat, a măsurii preventive a arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă. Ulterior, la cererea procurorului, judecătorul de drepturi și libertăți a dispus prelungirea măsurii preventive, cu câte 30 de zile, în prezent inculpatul fiind cercetat în stare de arest preventiv.

În urma extinderii cercetărilor, din probatoriul administrat a rezultat că, în perioada ianuarie 2019 – martie 2023, profitând de imposibilitatea altei persoanei vătămate de a exprima un consimțământ valabil exprimat din cauza vârstei fragede (8 ani la momentul de început), inculpatul a întreținut cu aceasta un număr de 14 acte de natură sexuală (ce intră în componența infracțiunii de agresiune sexuală) și un număr de 17 raporturi sexuale (ce intră în componența infracțiunii de viol).

Potrivit procurorilor, în perioada ianuarie 2016 – martie 2022, inculpatul a comis mai multe acte de natură sexuală și a întreținut un act sexual oral în prezența a două minore, care în acele momente nu aveau împlinită vârsta de 14 ani, unul dintre „actele mai sus-menționate a fost comis împreună cu soția sa, suspecta H.A.V., faptele întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de coruperea sexuală a minorilor”.

„În cursul anului 2022, în ciuda opoziției formulate de către persoana vătămată (…), inculpatul H.I.C., în repetate rânduri, a comis împotriva acesteia mai multe acte de natură sexuală ce intră în componența infracțiunii de agresiune sexuală; în perioada 2020 – februarie anul 2023, în ciuda opoziției formulate de către persoana vătămată (…)., inculpatul H.I.C., în repetate rânduri, a comis împotriva acesteia mai multe acte de natură sexuală ce intră în componența infracțiunii de agresiune sexuală”, se mai susține în comunicat.

Având în vedere cele anterior descrise, printr-o ordonanță dată joi, procurorul a dispus extinderea acțiunii penale pentru comiterea infracțiunilor de viol, agresiune sexuală și coruperea sexuală a minorilor, fiecare dintre acestea având în componență mai multe acte materiale.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.