Sănătate

OMS organizează primul său summit pe tema medicinei tradiționale

Sediul de la Geneva al Organizației Mondiale a Sănătății (foto: OMS/ Pierre Albouy)

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) organizează joi primul său summit dedicat medicinei tradiționale pentru a sublinia necesitatea de a fi luate în calcul dovezile științifice înainte de începerea oricărui tratament alternativ natural, relatează AFP.

Medicina tradițională poate contribui la reducerea „decalajelor de acces” la sănătate, însă este valoroasă doar dacă este utilizată „în mod adecvat, eficient și, mai presus de toate, pe baza celor mai recente dovezi științifice sigure”, a rezumat directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

„Progresele științifice în ceea ce privește medicina tradițională trebuie să respecte aceleași standarde riguroase ca toate celelalte domenii de studiu în domeniul sănătății”, a precizat la rândul său John Reeder, șeful departamentului de cercetare în cadrul OMS, citat într-un comunicat.

Summitul mondial de două zile pe tema medicinei tradiționale este organizat de OMS în marja unei reuniuni a miniștrilor Sănătății din G20, care are loc în orașul Gandhinagar din India.

Agenția ONU definește această metodă alternativă de îngrijire medicală drept „suma cunoștințelor, abilităților și practicilor bazate pe teorii, credințe și experiențe proprii diferitelor culturi, explicabile sau nu, utilizate pentru menținerea sănătății, precum și pentru pentru prevenirea, diagnosticarea, ameliorarea sau tratarea afecțiunilor fizice și mintale”.

„Milioane de persoane din întreaga lume” apelează în primul rând la medicina tradițională, a subliniat OMS, iar discuțiile trebuie să aducă la aceeași masă politicieni și universitari, cu scopul de a obține „un angajament politic și o acțiune bazată pe dovezi”.

John Reeder a atras atenția că o nouă metodologie de studiu a acestor „abordări mai holistice și contextuale” va fi probabil necesară pentru a realiza acest lucru.

Premierul indian Narendra Modi, care va deschide conferința OMS printr-un mesaj video, promovează, spre exemplu, yoga descriind această practică drept un „panaceu” contra stresului și a gândurilor negative.

Acest summit inaugural urmează creării, în 2022, a unui Centru pentru medicină tradițională al OMS la Jamnagar, în statul indian Gujarat, unde se află și Gandhinagar.

Reuniunea urmează să devină un eveniment anual.

Medicina tradițională are numeroși adepți în întreaga lume, dar și mulți detractori, care o critică pentru lipsa de dovezi științifice cu privire la eficiența sa.

Dintre cele 194 de țări membre ale OMS, 170 au raportat începând din 2018 utilizarea medicinei tradiționale sau complementare pe teritoriul lor. Cu toate acestea, doar 124 au implementat legi sau reglementări pentru încadrarea utilizării plantelor medicinale, iar jumătate dintre ele au o politică națională în acest domeniu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.