
Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul întregii zile în sudul și estul Transilvaniei, în cea mai mare parte a Olteniei, în vestul și nordul Munteniei, precum și în zonele de munte.
Județele marcate cu Cod galben sunt: Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Giurgiu, Hunedoara, Harghita, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Teleorman, Vâlcea și Vrancea.
În aceste regiuni vor fi perioade cu instabilitate atmosferică, ce se va manifesta prin intensificări ale vântului (rafale de 55 – 70 km/h), vijelii, descărcări electrice, averse torențiale și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp și izolat de peste 30 – 40 l/mp.
Manifestări de instabilitate atmosferică vor fi pe arii restrânse și în restul regiunilor, notează meteorologii.








