Politică

Scandalul finanțărilor pierdute pentru spitale continuă. Ministrul Rafila dă explicații și promite fonduri de la BEI

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat, luni, că șase spitale au fost eliminate din lista investițiilor susținute prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) ca urmare a diminuării alocării pentru Componenta 12 „Sănătate” cu 26% (740 milioane de euro), însă vor primi finanțare cu fonduri de la Banca Europeană de Investiții (BEI), începând din luna octombrie.

Rafila a menționat, într-o conferință de presă, că precizările sale vizează „clarificarea unor aspecte legate de finanțarea investițiilor din sectorul sanitar în PNRR”, pentru că „în ultimele zile au fost o serie de declarații, de controverse în spațiul public”.

„Aș dori să fie clar pentru toată lumea care este situația (…) pentru ca toate investițiile din PNRR să poată să primească finanțare și să se termine într-un timp cât mai scurt. La data de 3 noiembrie 2021, Consiliul Uniunii Europene a adoptat o decizie de punere în aplicare a grantului pentru România, în valoare de 29,12 miliarde de euro, cu două componente: una este de grant, ceea ce înseamnă fonduri nerambursabile în valoare de 14,23 miliarde de euro și împrumut, (…) cu o dobândă redusă în valoare de 4,94 miliarde euro. (…) Comisia Europeană a dispus (n.r. în 2023) ajustarea PNRR, (…) actualizată pentru fiecare stat membru. Deci nu doar România a fost afectată de acest mecanism, prin înlocuirea datelor din previziunile Comisiei din toamna anului 2020 cu rezultatele efective ale PIB și (…) s-a dispus, pentru România, o diminuare a contribuției financiare a UE pentru întreg PNRR de 2,1 miliarde de euro, din zona de granturi”, a explicat Rafila.

Ministrul Rafila a mai spus că diminuările au afectat, pe lângă Ministerul Sănătății, și Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor, Ministerul Energiei, Ministerul de Interne, Ministerul Dezvoltării și Ministerul Educației.

Obiectivele de investiții a căror finanțare nu va fi mai asigurată din PNRR, ci prin BEI, sunt: construirea Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Buftea și desființarea construcțiilor existente; construirea unui corp nou pentru Departamentul „Sănătatea mamei și copilului” din cadrul spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” din Constanța; construirea de secții de Obstetrică-Ginecologie la Arad; construirea într-o nouă locație a Spitalului de Urgență „prof dr Dimitrie Gerota”; construirea Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie și Boli infecțioase Brașov; și relocarea Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia.

Întrebat cum au fost revizuită lista, Rafila a spus: „Ca întotdeauna, ca în orice listă, există un clasament (…) Spitalele care au alergat mai încet sunt cele șase (…) Mi se pare o abordare demagogică dacă nu înțelegem că finanțatorul pune niște condiții și nu înțelegem că toate obiectivele trebuie să fie finanțate și ajungem în zona demagogică și spunem că Ministerul Sănătății a tăiat cu bună știință fondurile”.

Secretarul de stat Alexandru Rogobete a precizat că toate cele șase unități pot continua procedurile de achiziție pentru proiectul tehnic, pentru construcție, ceea ce se modifică fiind numai sursa de finanțare, din PNRR în BEI.

„Pentru cei pentru care am semnat deja contractul de finanțare, se va face un act adițional, în care se menționează acest lucru și anume că se schimbă sursa de finanțare”, a mai adăugat Alexandru Rogobete.

Ministrul Alexandru Rafila a subliniat duminică, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că niciun obiectiv de investiții din cele selectate inițial pentru finanțare prin PNRR nu a fost pierdut sau puse în pericol prin această diminuare de fonduri, având în vedere că există și finanțarea cu fonduri de la BEI.

„A rămas integrală finanțarea din PNRR pentru proiectele destinate reducerii infecțiilor în spitale, pentru dotarea și extinderea secțiilor de ATI nou-născuți, pentru reabilitarea și dotarea ambulatoriilor de specialitate, pentru construcția centrelor comunitare integrate. Toate spitalele aprobate pentru finanțare de Ministerul Sănătății, indiferent de județul sau orașul în care sunt situate se vor construi, majoritatea cu fonduri din PNRR, și câteva cu fonduri de la Banca Europeană de Investiții!”, a scris Rafila, pe Facebook.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.