Economie

Fabrica de zahăr de la Luduș reîncepe producția. Compania a fost salvată de doi antreprenori români

Fabrica de zahăr din Luduș, preluată în primăvară de la grupul francez Tereos de doi antreprenori români, reîncepe producția până la sfârșitul acestei luni, după ce a preluat deja primele transporturi de sfeclă de zahăr de la cultivatori.

„Veștile sunt bune, deja a început să sosească sfecla în fabrică, de astăzi se intră în ture și pe mâine se preconizează că se începe tăierea la sfeclă, tăierea însemnând că începe procesul tehnologic de extracție. Începem producția în aceste zile, au fost semnate contracte cu transportatorii și, din câte am înțeles, anul acesta se va primi o cantitate recoltată de pe circa 3.400 de hectare. Sfecla e foarte, foarte frumoasă, e bună, are conținut bun de zahăr. La momentul actual suntem în jur de 160 de persoane angajate, din care 120 suntem permanenți, restul este personal sezonier”, a declarat presei, marți, liderul sindical Daniel Preda.

El a precizat că sfecla contractată de conducerea Fabricii din Luduș de pe cele 3.400 de hectare provine din județele Cluj, Mureș, Sibiu, Alba, Brașov și Bistrița-Năsăud.

„Din punctul nostru de vedere, al angajaților, cantitatea e mică, mai ales că ultima campanie a fost în anul 2021, când Tereos a anunțat că se retrage și, dacă nu se găsește un cumpărător pentru fabrică, o vor închide sau o vor demola. Cultivatorii mari de sfeclă s-au reorientat spre alte culturi, dar o parte au revenit anul acesta. Sperăm ca de anul viitor să fie mai mulți și să se cultive mai multă sfeclă”, a spus Daniel Preda.

Potrivit economica.net, de cumpărarea fabricii au fost interesați și cultivatori de zahăr din zona Transilvania, aceștia ajungând chiar la un acord de principiu privlind tranzacția. De asemenea, în mandatul ministrului Adrian Chesnoiu, existase chiar varianta ca statul, prin MADR, să preia o parte din acțiunile companiei care operează fabrica.

În luna februarie a anului trecut, Tereos a anunțat în mod oficial că a demarat consultările cu organizațiile reprezentantive ale angajaților cu privire la posibila închidere a activităților sale din România. Afacerea Tereos din România avea 153 de angajați permanenți la finalul anului 2021, dintr-un total de 15.000 pentru întregul grup.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.