Social

Închisoare cu suspendare pentru polițistul care a cauzat un accident mortal, fiind beat la volan. Se cere rejudecarea procesului

Mai bine de 500 de persoane au semnat în două zile o petiție prin care se cere rejudecarea unui proces în care e implicat un polițist din județul Covasna care a accidentat mortal o persoană, în 2021, după ce a urcat băut la volan.

Poliţistul beat, care a provocat un accident mortal în urmă cu aproape doi ani de zile, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Accidentul s-a petrecut pe 2 decembrie 2021 pe DN 12, la ieşirea din municipiul Sfântu Gheorghe spre Miercurea Ciuc, după ce un agent de poliţie în cadrul IPJ Covasna, care se afla în afara orelor de serviciu şi conducea maşina personală, a intrat pe contrasens într-o curbă deosebit de periculoasă şi s-a tamponat frontal cu un autovehicul care venea din sens opus, la volanul căruia se afla un tânăr în vârstă de 28 de ani, care şi-a pierdut viaţa în urma impactului.

În sentinţa dată recent publicităţii, Judecătoria Sfântu Gheorghe l-a condamnat pe poliţist la trei ani de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului.

Inițiatorii unei petiții online, lansate zilele trecute cu titlul „Dreptate pentru Lehel”, cer Curții de Apel Brașov, care va rejudeca acest caz, să aplice autorului accidentului pedeapsa maximă legală, cu executare, considerând că sentința anterioară este „nejustificat de blândă în raport de gravitatea faptelor săvârșite”, cu „consecințele iremediabile” ale acestora și cu funcția pe care acesta o ocupă, potrivit g4media.ro.

„Chiar dacă faptele inculpatului nu s-au săvârșit în timpul serviciului sau în legătură cu acesta, prin profesia pe care o desfășoară, inculpatul ar fi trebuit să dea dovadă nu doar la locul de muncă, ci și în societate, de un anumit grad de probitate morală, ar fi trebuit să fie un exemplu de comportament, pornind tocmai de la respectarea dispozițiilor legale cu aplicarea cărora era responsabil. În plus, prin profesia pe care o desfășura, este evident că acesta cunoștea (sau trebuia să cunoască) mai bine decât orice altă persoană dispozițiile legale și sancțiunile încălcării acestora, motiv pentru care putem aprecia că în mod voit și conștient și-a asumat încălcarea acestora și implicit rezultatul/efectul/consecințele faptelor sale, aspect care duce în mod automat la sporirea periculozității inculpatului. (…) Societatea civilă nu poate și nici nu ar avea cum să se simtă în siguranță când tocmai persoanele însărcinate să o protejeze sunt cele care comit cele mai mari derapaje”, se arată în petiție.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.