
Joi, 5 octombrie, polițiștii din cadrul Secției 7 de Poliție Rurală Sebeș au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 69 de ani, din localitatea Cut, județul Alba, care este cercetat sun aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, informează Inspectoratul de Poliție Județean Alba.
Din primele cercetări efectuate de polițiști, a rezultat faptul că, în după-amiaza zilei de 5 octombrie 2023, în timp ce se afla la domiciliu, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții contradictorii avute cu membrii familiei sale, ar fi devenit violent și i-ar fi determinat să părăsească locuința comună.
În cursul zilei de vineri, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Sebeș, pentru dispunerea măsurilor legale.








