
Zeci de mii de credincioși au venit, de la primele ore ale zilei de sâmbătă, pe Bulevardul Ștefan cel Mare din Iași și pe străzile din împrejurimi pentru a asista la ceremonia Sfintei Liturghii oficiată cu prilejul prăznuirii Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva.
Începând cu ora 9,30, pe un podium amplasat la limita Pietonalului Ştefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane, ceremonialul va fi oficiat de un sobor de preoți, episcopi și arhiepiscopi conduși de mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Teofan. La slujba de la hramul Catedralei Mitropolitane din Iași vor mai participa și ierarhi din România și din străinătate, scrie Agerpres.
Pe scena special amenajată în curtea mitropolitană pentru oficierea Slujbei Liturgice au fost invitați să asiste și reprezentanți ai administrației ieșene, politicieni, personalități ale mediului academic.
Coadă de câțiva kilometri la racla cu moaștele Sfintei Parascheva
Pelerini veniți din țară și străinătate formează un rând lung de câțiva kilometri pentru a se închina la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, în ziua prăznuirii hramului acesteia, numărul acestora fiind în creștere de la o oră la alta.
Pentru persoanele care nu vor reuși să ajungă în preajma zonei în care va fi oficiată Slujba Liturgică, Primăria Iași a amplasat ecrane de mari dimensiuni în mai multe locații.
Autoritățile estimează că în cursul acestei zile la Mitropolia Moldovei și Bucovinei vor veni peste 100.000 de credincioși din Iași și din alte județe ale țării sau chiar din străinătate.
Credincioșii se roagă pentru spor în casă și sănătate
Credincioșii cred că dacă vin în pelerinaj și se roagă în ziua în care se prăznuiește Hramul Sfintei Parascheva vor fi binecuvântați, vor avea spor în casă și sănătate mai multă. De altfel, Sfânta Parascheva este considerată a fi ocrotitoarea Moldovei și a sărmanilor.
Anul acesta, reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei au adus în pelerinaj și moaștele Sfântului Andrei Criteanul, de la Catedrala Mitropolitană din Arkalochori, de pe insula Creta, din Grecia.
Cuvioasa Parascheva este cunoscută îndeosebi de bisericile ortodoxe greacă, română, bulgară, rusă și sârbă. Generalizarea cultului Cuvioasei Parascheva a fost hotărâtă în 1955 de membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Tot atunci a fost stabilită și data de sărbătorire a Sfintei Parascheva – 14 octombrie.








