Social

Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei în următoarele patru săptămâni

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele normale pe întreg teritoriul României, în următoarele patru săptămâni, iar precipitațiile vor fi apropiate de limitele lunare, cu anumite excepții în unele zone și perioade, când vor fi excedentare, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru perioada 30 octombrie – 27 noiembrie 2023.

Astfel, în săptămâna 30 octombrie – 6 noiembrie 2023, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână în toată țara, dar mai ales în regiunile vestice și sud-estice, iar regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice și nord-vestice, deficitar în sudul și sud-estul teritoriului, în timp ce în rest cantitățile de precipitații se vor situa în limite normale pentru această săptămână.

În săptămâna 6 – 13 noiembrie 2023, temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sud-estice și estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în cea mai mare parte a țării, cu precădere în vest, nord-vest și local în centru, exceptând regiunile sudice, unde cantitățile de precipitații se vor situa în limite normale pentru această săptămână.

Estimările meteorologice pentru săptămâna 13 – 20 noiembrie 2023 arată că temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în toate regiunile țării, dar mai ales în sud-estul teritoriului, iar precipitațiile vor fi excedentare în majoritatea regiunilor.

În ultima săptămână de prognoză, respectiv 20 – 27 noiembrie 2023, temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toată țara, iar regimul pluviometric va fi excedentar în sudul, estul și local în centrul țării, în timp ce în restul teritoriului cantitățile de precipitații se vor situa în limite normale pentru această perioadă.

Estimările meteorologice pentru perioada 30 octombrie – 27 noiembrie 2023 sunt realizate de către Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată – ECMWF, iar media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații este realizată comparativ cu media perioadei 2003 – 2022.

ANM precizează că fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.