Social

Sala de sport dezafectată de lângă Tribunalul Alba a ars în întregime. Pompierii s-au luptat să oprească extinderea focului

O sală de sport, situată în centrul municipiului Alba Iulia, în proximitatea clădirii în care funcționează Judecătoria, Tribunalul și Parchetele de pe lângă aceste instanțe, precum și în apropierea unor blocuri, a ars în noaptea de joi spre vineri în urma unui incendiu, fără să fie înregistrate victime.

Aflată de un an în proprietatea Primăriei Alba Iulia, sală de sport „1 Mai” a ars în întregime, pe o suprafață de aproximativ 400 de metri pătrați.

„Pentru localizarea și stingerea incendiului s-a intervenit cu 6 autospeciale de stingere cu apă si spumă, o autoscară și o ambulanță SMURD, cu 26 de pompieri de la 3 subunități (Alba Iulia, Aiud și Sebeș), precum și câte un echipaj de la IPJ Alba și Poliția Locală. Acțiunea de intervenție a fost condusă de prim-adjunctul inspectorului șef al ISU Alba, Cristian Cîmpean, sprijinit de Grupa Operativă”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Alex Crișan.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost stabilită ca „foc deschis în spații deschise”, a menționat acesta.

„Pompierii militari au reușit să protejeze clădirea Tribunalului Alba Iulia și alte două obiective aflate în proximitatea obiectivului incendiat”, a precizat Alex Crișan.

Potrivit acestuia, o porțiune din zidul sălii de sport la care s-a manifestat incendiul s-a prăbușit spre exterior, fiind avariat un autoturism.

Nu au fost înregistrate victime.

Sala de sport, aflată în stare de ruină, a fost preluată de municipalitatea albaiuliană de la Ministerul Sportului, prin hotărâre de guvern, urmând să fie reabilitată, modernizată și reintrodusă în circuitul sportive, a anunțat, în 29 decembrie 2022, primarul Gabriel Pleșa.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.