
Miercuri seara, în jurul orei 21.15, un tânăr de 21 de ani, din comuna Meteș, în timp ce conducea un autoturism pe DN 74, în localitatea Bucium, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în albia unui pârâu.
În urma accidentului, un tânăr de 20 de ani, din comuna Meteș, a suferit leziuni corporale și a fost transportat la spital.
Conducătorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii continuă cercetările privind accidentul, pentru a se vedea dacă șoferul se face vinovat de săvârșirea „infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, mai transmit polițiștii.








