Social

Percheziții într-un dosar de spălare a banilor. Suspectul, un tânăr de 22 de ani

La data de 16 ianuarie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, au efectuat trei percheziții, pe raza localității Lunca Mureșului, la imobilele unui tânăr de 22 de ani, care este bănuit de săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor.

Potrivit polițiștilor, în perioada mai – iunie 2021, acesta ar fi încasat, într-un cont deschis pe numele său, într-o bancă din Germania, diferite sume de bani, în cuantum total de 12.000 de lei, pe care ulterior le-a fi transferat, succesiv, în diferite conturi din Ungaria, România, Letonia, Slovenia și Germania, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora ori pentru a ajuta alte persoane, care ar fi obținut banii din înșelăciuni, să scape de răspunderea penală.

În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat medii de stocare și mijloace informatice. Tânărul a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Alba unde a fost audiat.

Perchezițiile au fost realizate cu sprijinul polițiștilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.