
Arhiepiscopia Ortodoxă de Alba Iulia, care administrează peste 100 de servicii sociale și filantropice, a deschis trei noi centre sociale în 2023, an în care a dispus de un buget de peste 51,5 milioane de lei pentru activitatea social-filantropică, cu aproape o treime mai mult decât în 2022, potrivit unui comunicat dat publicității luni.
„Pe lângă activitățile cu specific bisericesc, în Arhiepiscopia noastră funcționează o amplă rețea de servicii sociale la standarde înalte și se derulează constant o intensă activitate social-filantropică pe care o prezentăm sintetic. În anul 2023, au fost inaugurate trei noi centre sociale: un centru de îngrijire și asistență pentru persoane adulte cu dizabilități în Ocna Mureș, unde se desfășoară activități de cazare, îngrijire, de recreere și socializare, consiliere spirituală și psihologică pentru 40 de beneficiari, și două cantine sociale mobile pentru ajutorarea persoanelor în vârstă, în localitățile Baia de Arieș și Alba Iulia, care acordă hrană unui număr de 80 de persoane vârstnice”, se menționează în comunicatul transmis de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei.
Sursa citată amintește că sectorul social-filantropic al Arhiepiscopiei Alba Iuliei, împreună cu Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia”, cu filialele sale și cu alte cinci organizații non-guvernamentale eparhiale, administrează 102 servicii sociale și filantropice, respectiv 51 de centre sociale și educaționale pentru copii, 25 de centre sociale pentru persoane adulte cu dizabilități, 12 centre pentru persoane vârstnice, trei adăposturi pentru oamenii străzii și 11 centre pentru diferite categorii de persoane adulte aflate în dificultate. În cadrul acestor centre, dintre care 74 sunt licențiate, a fost furnizat sprijin constant pentru 5.107 de beneficiari unici.
În paralel, în cuprinsul Eparhiei au fost oferite ajutoare financiare și materiale ocazionale pentru 15.199 de persoane, prin rețeaua de asistență filantropică organizată la nivelul celor 10 protopopiate.
50 de milioane de lei pentru acțiuni filantropice
„Bugetul anului 2023 a fost impresionant, ridicându-se la suma de peste 51.522.000 lei, cu 30% mai mare decât în anul precedent. Sunt de remarcat sumele obținute din donații și sponsorizări, în valoare de 13.599.224 lei, precum și valoarea acțiunilor filantropice și campaniilor caritabile din protopopiate și parohii, în valoare de 3.253.512 lei, și care au totalizat 33% din suma totală”, precizează Arhiepiscopia.
În ceea ce privește fondurile primite din partea autorităților, acestea reprezintă un procent de 66%, fiind obținute exclusiv în urma participării la licitațiile de servicii sociale organizate de către Consiliile Județene, prin Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, din Alba și Mureș, precum și din partea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, prin Agențiile Județene de Plăți și Inspecție Socială, în urma proiectelor finanțate prin concursurile de proiecte.
Arhiepiscopia a colaborat și cu 21 de primării din Alba și cu 5 din Mureș.
„Demn de menționat este și demararea unui nou proiect inițiat de Asociația ‘Filantropia Ortodoxă Alba Iulia’, în parteneriat cu Fundația HEKS/EPER România, ‘Incluziune pe piața forței de muncă a tinerilor adulți din medii defavorizate din România’. Proiectul vizează două categorii importante de beneficiari, și anume 100 de elevi din clasele a VII-a și a VIII-a și 60 de elevi de școli profesionale, care vor beneficia de informații specializate, consiliere personalizată și dezvoltarea unor conexiuni solide cu angajatorii din domeniul lor de studiu”, se arată în comunicat.
Asociația „Filantropia Ortodoxă Alba Iulia” a primit din partea Patriarhului Daniel distincția Medalia și Diploma Omagială – 2023 „Anul Omagial al Pastorației Persoanelor Vârstnice”, care atestă contribuția deosebită a acesteia privind îngrijirea și sprijinirea persoanelor vârstnice, în particular, dar, de asemenea, are în vedere întreaga activitate social-filantropică a Arhiepiscopiei Ortodoxe a Alba Iuliei, mai arată Biroul de presă al Arhiepiscopiei Alba Iuliei.








