
Rata șomajului înregistrat la nivel național a fost, la finele anului trecut, de 2,93%, în scădere cu 0,12 puncte procentuale față de aceeași perioadă din 2022, informează Agerpres.
Conform datelor centralizate de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), la sfârșitul lunii decembrie 2023, numărul total de șomeri a fost de 235.636 de persoane, dintre care 52.416 șomeri indemnizați (+5.134 persoane față de decembrie 2022) și 183.220 neindemnizați (+3.979).
Potrivit sursei citate, pe medii de rezidență, 67.886 de șomeri proveneau din mediul urban și 167.750 de șomeri din mediul rural.
Statistica publicată, luni, de ANOFM arată că numărul șomerilor femei era, la 31 decembrie 2023, de 112.532 de persoane, în timp ce numărul șomerilor bărbați era de 123.104 de persoane.
Majoritatea șomerilor de încadrează în intervalul de vârstă 40 – 49 de ani (56.674), apoi cei de peste 55 ani (50.170). La polul opus se aflau persoanele între 25 – 29 de ani (14.804).
În ceea ce privește structura șomajului, în funcție de nivelul de instruire, șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul șomerilor înregistrați în evidențele ANOFM (28,99%). De asemenea, șomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 32,87% din totalul șomerilor înregistrați, iar cei cu studii universitare o pondere de 4,55%.








