
Peste 44 milioane de euro vor fi disponibile pentru îmbunătățirea mobilității în arealul celor șase reședințe de județ din Regiunea Centru, o municipalitate putând să obțină maximum 7,3 milioane de euro, sumă nerambursabilă, prin proiecte care aduc soluții pentru descongestionarea circulației, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, Agerpres.
„Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul ‘Regiunea Centru’ (PR Centru) 2021-2027, lansează apelul de proiecte pentru descongestionarea traficului din jurul marilor municipii. Pentru acest apel de proiecte de tip necompetitiv, cererile de finanțare pot fi depuse începând cu 29 februarie 2024, până în 28 februarie 2025. Prin proiectele care vor fi depuse în cadrul acestui apel de finanțare se urmărește îmbunătățirea mobilității și descongestionarea traficului din jurul marilor municipii, fiind alocat un buget de peste 44,7 milioane euro pentru cele șase municipii reședință de județ din Regiunea Centru”, se menționează în comunicat.
Potrivit directorului general al ADR Centru, Simion Crețu, analizele realizate la nivelul Regiunii Centru arată că, în cazul localităților urbane și în principal al municipiilor reședință de județ, există blocaje pe arterele interne principale, o parte din acestea fiind urmarea faptului că nu au fost dezvoltate sisteme de centuri ocolitoare și variante de deviere a traficului de tranzit, aspect care îngreunează implementarea măsurilor de mobilitate urbană durabilă, multe puncte de congestie fiind în zona de acces rutier a marilor municipii.
„Pentru a reduce aceste congestii de trafic – prin Prioritatea 5 – O Regiune accesibilă, Acțiunea 5.2 – Descongestionarea traficului din jurul marilor municipii (reședințe de județ) din cadrul Programului ‘Regiunea Centru’ 2021-2027 – vom finanța cu mai mult de 44 milioane euro investițiile pentru fluidizarea traficului la nivelul municipiilor reședință de județ”, a declarat, potrivit comunicatului, Simion Crețu.
Acesta a precizat că o municipalitate poate obține cel mult 7,3 milioane de euro, sumă nerambursabilă, prin proiecte care aduc soluții pentru descongestionarea circulației din reședințele de județ. Exemple pot fi, a arătat Crețu, drumurile de ocolire, pasajele, extinderile la 4 benzi de circulație, toate corelate cu măsuri de siguranță a traficului.
„La acest tip de intervenție se vor implementa acele soluții de descongestionare/ fluidizare a traficului de la nivelul municipiilor reședință de județ care sunt prioritizate în cadrul PMUD-urilor. Tipurile de intervenții prevăzute vizează îmbunătățirea traficului în municipiile reședință de județ și zonele adiacente acestora prin investiții în infrastructura rutieră, prin construire/modernizarea/reabilitarea de drumuri de ocolire/pasaje/noduri rutiere, inclusiv lucrări de artă, măsuri de siguranță rutieră și ecologice”, arată ADR Centru.
Încă din octombrie 2023, Ghidul solicitantului pentru acest apel a parcurs etapele de consultare, iar în acest moment pot fi întocmite cererile de finanțare de către potențialii solicitanți de fonduri: UAT municipii reședință de județ direct sau în calitate de lideri ai unor structuri parteneriale cu alte UAT de nivel județean, dar și orășenesc, municipal sau comunal din Zona Funcțională Urbană, respectiv din Zona Metropolitană.








