
Potrivit Legii nr. 8/2024, promulgată la începutul lunii ianuarie, cartea electronică de identitate permite titularului utilizarea semnăturii electronice, precum și autentificarea în sistemele informatice ale instituțiilor publice sau ale persoanelor juridice de drept privat.
Actul normativ prevede, între altele, că, opțional, începând cu data realizării condițiilor tehnice, se poate elibera cartea electronică de identitate înainte de împlinirea vârstei de 14 ani, la solicitarea ambilor părinți, a reprezentantului legal, a părintelui supraviețuitor, a părintelui căruia i-a fost încredințat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, a părintelui care exercită singur autoritatea părintească în temeiul unei hotărâri judecătorești rămase definitivă etc.
Începând cu data realizării condițiilor tehnice pentru eliberarea cărții electronice de identitate, cartea de identitate simplă și cartea electronică de identitate se eliberează: a) cu valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0-2 ani; b) cu valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 2 și 14 ani; c) cu valabilitate de 5 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani; d) cu valabilitate de 10 ani, după împlinirea vârstei de 18 ani; e) cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 70 de ani.
Legea mai stipulează că certificatele pentru autentificare sau semnătură electronică și, după caz, certificatele pentru semnătură electronică calificată se utilizează pentru autentificare și după caz, semnare în raport cu sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și cu sistemele informatice ale altor instituții publice sau aparținând persoanelor juridice de drept privat.
La baza actului normativ a stat un proiect de guvern inițiat în martie 2023 (PL-x nr. 175/2023). Modificările legislative au fost argumentate, în expunerea de motive, prin „necesitatea de a încuraja stimularea adoptării voluntare a cărților de identitate electronice”, în PNRR fiind prevăzut un obiectiv de investiții de 200 de milioane de euro, prevăzute pentru atingerea unui număr de 8,5 milioane de cetățeni pentru care se eliberează un astfel de tip de carte de identitate, scrie site-ul https://www.cdep.ro/.








