Politică

Consilierul local Radu Cristian își anunță o nouă candidatură la Primăria municipiului Sebeș

Consilierul local social-democrat Radu Cristian, la o „acțiune” de 8 Martie (foto: Radu Cristian | Facebook)

Consilier local Radu Cristian și-a anunțat vineri candidatura la Primăria municipiului Sebeș. El își motivează această decizie prin faptul că „în ultimii ani, (…) actualul primar a risipit banii publici ai sebeșenilor”, iar „echipa adusă de la Alba Iulia a devalizat orașul, unii fiind condamnați și penal”.

Cristian crede că a fost „singurul care s-a luptat în mod real cu Dorin Nistor. Îmi asum cu mult curaj acest lucru”.

Radu Cristian spune că este de profesie profesor, dar lucrează în administrație.

„În urmă cu 8 ani am fost un candidat tânăr și am produs surpriza. Cu puțin noroc câștigam. Acum 4 ani, m-am alăturat echipei Partidului Social Democrat dar atunci era un val anti-PSD pe care l-am înțeles și respectat. Şi Dorin Nistor a pierdut de două ori. Și Oana Badea la Aiud a pierdut de două ori”, își precizează Cristian parcursul politic de până acum.

„Astăzi”, spune el, „cu mult mai multă maturitate, cu mult mai multă experiență, înțelegând că nu le știu pe toate dar tot din dorința de a face bine, îmi asum această responsabilitate de a mă lupta cu mafia care controlează Primăria din Sebeș”.

Cristian spune că este susținut de „echipa de specialiști ai Partidului Social Democrat”, dar și de europarlamentarului Victor Negrescu.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.