
La faza județeană a Olimpiadei de Limba și Literatura Română, elevii Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” au reușit să obțină din nou rezultate deosebite la literatură, anunță instituția de învățământ militar.
Astfel, eleva sergent Roxana Bizău (clasa a XI-a) și eleva fruntaș Erika Marcu (clasa a IX-a) s-au calificat la faza națională a Olimpiadei de Limba și literatura română după ce au obținut Premiul I la faza județeană a concursului.
Roxana este la a doua calificare la etapa națională, după cea obținută anul trecut, demonstrând astfel că performanța se obține cu multă perseverență și consecvență.
„Obținerea Premiului I la Olimpiada de Limba și Literatura Română mă face să mă simt mândră că pot să îmi reprezint, și în acest an, colegiul la etapa națională. Această reușită se datorează muncii depuse, dar, mai ales, dăruirii pe care o am pentru universul literaturii, iar îndrumarea doamnei profesoare, Cosmina Mircea, a fost esențială în drumul spre performanță”, a afirmat eleva sergent Roxana Bizău.
Pentru Erika, premiul obținut la faza județeană a olimpiadei înseamnă un început perfect în călătoria spre performanță. Calificarea la faza națională a olimpiadei reprezintă nu doar răsplata muncii și a interesului arătat orelor de limba română, ci și motivația de a continua pe același drum. „Pot afirma că Olimpiada de Limba și Literatura Română a fost o experiență captivantă și provocatoare pentru mine, testându-mi abilitățile și cunoștințele într-un mod inedit. În continuare voi munci cu pasiune și determinare sub îndrumarea doamnei profesoare și voi încerca să ating excelența la etapa națională”, a mărturisit eleva fruntaș Erika Marcu.
La aceste două reușite se adaugă Premiul II obținut de către eleva fruntaș Oana Furdui (clasa a X-a) și Mențiunea obținută de către eleva caporal Daria Cristea (clasa a X-a), sub coordonarea profesoarei Cosmina Mircea.








