
Un incendiu a izbucnit duminică într-o gospodărie din comuna Valea Lungă, în satul Tăuni, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba. Au intervenit pentru stingerea focului pompierii din cadrul Gărzii de intervenție Blaj.
Potrivit reprezentanțiilor ISU Alba, incendiul a cuprins un grajd, din care au fost evacuați cinci viței.
„Echipajele au ajuns la locul producerii incendiului. Arde acoperisul anexei(grajd) pe o suprafață de aprox. 60 mp.”, au precizat pompierii din Blaj.
„Se lucreaza pentru localizarea și stingerea incendiului”, au mai transmis cei de la ISU Alba.








