
Fagul împăratului, copacul cu frunze veșnice care refuză să cadă înainte de anotimpul geros și protejează, astfel, mugurii de pe crengi de frigul iernii, a fost declarat în anul 1999 monument al naturii de interes județean, informează Consiliul Județean Alba.
Arborele are o coroana de o frumusețe imperială, iar frunzele iau toamna o culoare brună-maronie, rămân pe copac până primăvara și cad doar când apar noile frunze.
Oamenii locului spun că copacul ar avea peste 500 de ani și că ascunde o multitudine de legende.
Varianta oficială a legendei transmisă din generație în generație sună astfel: „Se spune că pe la anul 1850, după ce marele seism social de la 1848 s-a liniștit, pe Valea Arieșului a venit împăratul de la Viena, vroind să-i liniștească pe moți și să se întâlnească cu Avram Iancu.
În drum spre Câmpeni, se zice că Împăratu’ ar fi poposit la umbra falnicului copac. În timp ce se odihnea la umbra deasă, aude un cântec de fluier, pe partea cealaltă a Arieșului. Împăratul întreabă un călător, «cine cântă atât de frumos din fluier?». Călătorul îi spune că e Avram Iancu. Auzind aceasta, împăratul numaidecât își trimite pe unul dintre oamenii săi, să-l cheme pe Craiul Moților, la o întâlnire cu Măria Sa. Când solul împăratului ajunge la Avram Iancu și îi spune pentru ce a fost trimis, Iancu îi răspunde: «Spune-i stăpânului tău, că un nebun cu un mincinos nu pot sta de vorbă!”.
Cum ajungi la Fagul Împăratului?
Fagul împăratului se află în județul Alba, lângă satul Muncelu, pe malul drept al Arieșului, în amonte de Baia de Arieș. La fag ajungi pe ruta DN75 Turda-Stei, până în Muncel de unde poate fi observat într-un pâlc de molizi din lunca Arieșului.








