Social

O avertizare Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată va afecta județul Alba

Pentru intervalul cuprins între ora 15 și ora 23, a fost emisă o avertizare Cod Portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată care va afecta zonele Banat, Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și jumătatea de nord a Moldovei, precum și în Carpații Occidentali, vestul Carpaților Meridionali și nordul Carpaților Orientali.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu vijelii puternice, cu viteze la rafală de 70…90 km/h, grindină de medii și posibil mari dimensiuni, averse torențiale. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și izolat peste 50 l/mp.

A mai fost emisă și o avertizare Cod Galben de temperaturi ridicate, caniculă și disconfort termic ridicat, care va fi în vigoare până marți la ora 10 și va afecta cea mai mare parte a Moldovei, nordul Olteniei și al Munteniei, sud-vestul Transilvaniei, sudul Banatului și litoralul Mării Negre.

Se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa între 30 și 34 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) situându-se în jurul valorii de 80 de unități. Totodată, pe alocuri nopțile vor fi tropicale, temperaturile minime atingând și depășind ușor 20 de grade.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.