Social

Ceh prins în flagrant pe când încerca să dure o mașină

Luni, 10 iunie, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Vințu de Jos au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 34 de ani, din Cehia, ca persoană bănuită de săvârșirea unei infracțiuni de furt în scop de folosință.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Alba, în după amiaza zilei de 10 iunie, bărbatul ar fi profitat de faptul că un autoturism ar fi fost lăsat, de către proprietar, neasigurat și cu cheile în contact, pe o stradă din localitatea Vințu de Jos și l-ar fi sustras. Ar fi condus autoturismul, pe drumul public, până pe raza localității Câmpu Goblii, unde l-ar fi abandonat.

Ulterior, bărbatul a fost identificat de polițiști, în timp ce se deplasa, pe jos, pe raza comunei Vințu de Jos.

Întrucât avea un comportament deviant, a fost testat cu aparatul din dotare, reieșind indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

„Față de bărbat, a fost luată măsura reținerii, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt în scop de folosință și conducere sub influența alcoolului sau a altor substanțe, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale”, au precizat reprezentanții IPJ Alba.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.