
Consiliul Europei a prezentat marți într-un studiu o serie de recomandări pentru combaterea discriminărilor în mass-media față de comunitățile alcătuite din romi și nomazi în patru țări europene, respectiv Bulgaria, Grecia, Italia și România.
Acest studiu, coordonat de Consiliul Europei în cadrul programului comun al Uniunii Europene și Consiliului Europei denumit „Egalitate și nediscriminare pentru romi” (EquiRom), examinează cum reprezentarea romilor la televiziune în aceste patru țări contribuie prea adesea la inegalitate, la prejudecăți și la discriminare față de romi, scrie instituția europeană în comunicatul referitor la studiul său.
Această analiză are în vedere standardele interne, europene și internaționale privind combaterea discriminării, a discursului de ură, și tratamentul egal, precum și legislația relevantă. Au fost astfel evaluate cel puțin 20 de materiale cu sau despre romi difuzate în perioada ianuarie 2022 – aprilie 2023 de diverse posturi TV din cele patru țări.
Studiul urmărește să răspundă la întrebări esențiale despre cum sunt reprezentați și descriși romii în programele televizate și dacă există inițiative, practici sau modalități de combatere a urii față de romi promovate prin intermediul televiziunilor.
Cadrele naționale de reglementare din Bulgaria, Grecia, Italia și România interzic discursul de ură și discriminarea față de romi, dar mass-media din aceste țări continuă să-i portretizeze negativ prin stereotipuri și prejudecăți, susține Consiliul Europei. Acesta consideră că presa prezintă romii ca fiind violenți, needucați și înapoiați și, în plus, are tendința de a se focaliza pe infracțiuni sau pe situația lor materială precară.
Deși au existat unele eforturi de a crește reprezentarea pozitivă a romilor în mass-media, acestea sunt rare, notează instituția europeană. În consecință, recomandările studiului său au în vedere combaterea reprezentării negative a romilor în presă.
Printre aceste recomandări se regăsesc consolidarea capacităților organismelor de reglementare de a lupta contra discursului de ură, sensibilizarea lucrătorilor din mass-media, evitarea generalizărilor nefavorabile, oferirea posibilității romilor de a fi reprezentați în mass-media, evidențierea unor exemple pozitive de contribuții ale romilor pentru societate, includerea mai multor voci ale romilor în presă și în prezentarea știrilor, precum și evitarea limbajului dezumanizant și a prezentării romilor ca un grup omogen.








