
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba a intervenit astăzi în două accidente rutiere produse în județul Alba, informează reprezentanții instituției.
În jurul orei 11.15, Detașamentul de pompieri Alba Iulia a fost chemat să intervină la un accident rutier pe centura municipiului Alba Iulia.
În accidentul „în lanț” au fost implicate patru autoturisme și șase persoane. Dintre acestea, patru au necesitat îngrijiri medicale la fața locului. Unul dintre cei implicați în accident este deputatul PNL Alin Ignat.
Echipajele de intervenție au asigurat măsurile necesare pentru siguranța și acordarea primului ajutor medical persoanelor rănite.
La locul accidentului de pe șoseaua ocolitoare a municipiului Alba Iulia (zona din spatele gării), traficul rutier se desfășoară cu restricții, pe o bandă de circulație, alternativ.
Accident în localitatea Vințu de Jos
Un al doilea accident rutier a avut loc la ora 11.30 în localitatea Vințu de Jos, zona „Lutch 2000”, unde un autoturism a ieșit în decor și a lovit un stâlp de electricitate. Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale.
În urma acestui incident, un echipaj de la compania Electrica a fost trimis la fața locului pentru a remedia situația și a asigura zona.









