Social

A murit actrița Ileana Stana Ionescu

Teatrul Național București (TNB) anunță, duminică, stingerea din viață a actriței Ileana Stana Ionescu, la vârsta de 87 de ani.

„Cu adâncă durere, colegii din Teatrul Național București anunță stingerea din viață a celei care a fost și va rămâne pentru totdeauna Minunata Doamnă a Teatrului și Filmului românesc, Ileana Stana Ionescu. O personalitate cu un talent excepțional, de o înaltă statură morală, plină de vervă și spontaneitate, cu un timbru inconfundabil, a luminat cu profunzimea și puterea harului ei numeroasele personaje cărora le-a dat viață pe scenă și pe marele sau micul ecran în peste 60 de ani de carieră”, a anunțat TNB pe site.

Cei care vor să aducă un ultim omagiu îndrăgitei actrițe pot merge marți, 2 iulie, la capela Cimitirului Bellu Catolic.

Ileana Stana Ionescu s-a născut la 14 septembrie 1936, în orașul Brad, județul Hunedoara, având origini italiene, după mamă.

Și-a început cariera la 19 ani la Teatrul din Reșița, se mută apoi, alături de soț, la Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț pe scena căruia este remarcată de Radu Beligan, care îi propune să dea concurs la Teatrul Național din București.

În 1964, debutează în film în pelicula „Merii sălbatici”, regizat de Alecu Croitoru, și în anul 1965 își face debutul pe scena TNB, avându-l ca partener pe Florin Piersic în „Idiotul” de Fiodor Mihailovici Dostoievski, regia Alexandru Finți, în rolul Nastasia Filipovna.

A abordat, apoi, numeroase roluri atât pe scena Naționalului bucureștean, cât și pe marele ecran.

Ileana Stana Ionescu a fost distribuită și în numeroase piese de teatru TV.

În legislatura 2000-2004 a fost aleasă deputat în Parlamentul României din partea Comunității italiene din România.

Pentru excepționala sa activitate în domeniile teatrului și filmului, Ileana Stana Ionescu a fost recompensată cu numeroase premii și distincții. În 2002 a primit Ordinul Național Serviciul Credincios în Grad de Cavaler.

În 2018 a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București „în semn de mulțumire pentru promovarea și dezvoltarea teatrului românesc”, iar în 2019 a fost distinsă cu premiul Gopo pentru întreaga carieră. În septembrie 2011, a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului, din Capitală.

lleana Stana Ionescu (*14 septembrie 1936 – 30 iunie 2024)

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.