Administrație

Planuri pentru „resuscitarea” satului Ocnișoara: o bază de agrement pe locul La Murătoare

Președintele Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, speră să „readucă la viață” satul Ocnișoara (localitate componentă a comunei Lopadea Nouă) prin realizarea unei baze de agrement care să exploateze resursele de apă sărată existente aici.

„Pierdut între coline, satul Ocnișoara va fi readus la viață odată cu realizarea bazei de agrement de aici”, scrie președintele Consiliului Județean, desenând și traseul pe care se poate ajunge acolo: „Plecând de la Ciuguzel, pe Trans-Salina, drumul ce șerpuiește printre dealuri și ne pune înainte priveliști minunate, ajungem la Ocnișoara, unde ne întâmpină noua biserică a satului”.

Ion Dumitrel explică, în continuare că, „la Ocnișoara, lângă locul unde va fi construit noul ștrand, găsim și fântâna La Murătoare, veche de peste 200 de ani, din care localnicii iau apă sărată, folosită pentru a îmbunătăţi calităţile bucatelor, dar și în scop medicinal, pentru tratarea unor boli”.

„Mergând înainte spre Petrisat, pe un frumos drum de hotar, ne putem bucura de o zonă de dealuri cu peisaje deosebite și resurse naturale bogate”, mai transmite președintele Dumitrel.

Planul de amenajare a Băilor Sărate de la Ocnișoara este acum în faza de realizare a proiectării, urmând ca ulterior să înceapă lucrările propriu-zise.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.