Administrație

Popa Ioan, din nou „Cel mai puternic pompier din România”

Ioan Popa și-a adjudecat și în acest an titlul de „Cel mai puternic pompier din România”. Plutonierul major din cadrul Detașamentului de Pompieri Alba Iulia a reușit pentru al treilea an consecutiv să obțină acest prestigios titlu, demonstrându-și încă o dată deprinderile și abilitățile practice de excepție.

La etapa națională a Concursului „Cel Mai Puternic Pompier”, desfășurată în municipiul Brașov, au participat aproape 100 de salvatori militari din 28 de județe. Evenimentul a pus la încercare viteza, rezistența și abilitățile practice ale pompierilor, care au trebuit să utilizeze furtunul de refulare, să ridice greutăți și să parcurgă obstacole solicitante.

Dintre participanți, patru colegi din cadrul ISU Alba s-au remarcat prin performanțele lor. Ioan Popa a obținut locul I atât la general, cât și la categoria sub 30 de ani. De asemenea, Mihai Avram a câștigat locul I la categoria peste 40 de ani.

La proba pe echipe, reprezentanții ISU Alba au reușit să se claseze pe locul al II-lea, confirmând astfel nivelul ridicat de pregătire și spiritul de echipă al salvatorilor din județ.

Concursul „Cel Mai Puternic Pompier” este o ocazie importantă pentru pompierii din întreaga țară de a-și demonstra competențele și de a-și împărtăși experiențele. Performanțele remarcabile obținute de Ioan Popa și Mihai Avram sunt un exemplu de excelență și dedicare în slujba comunității.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.