
Miercuri, 31 iulie 2024, la ora 12.00, raftul cu cărți al Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba ajunge în comuna Lupșa, unde va fi inaugurat în prezența reprezentanților Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba, a președintelui Consiliului Județean Alba, Ion Dumitrel, a primarului comunei Lupșa, Ioan Radu Penciu, și a directoarei Școlii Gimnaziale „Dr. Petru Șpan” din Lupșa, profesor Daniela Crișan.
Cu această ocazie, între Primăria Comunei Lupșa și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba se va încheiea un parteneriat în baza căruia se vor organiza în viitor și alte activități destinate revigorării vieții culturale din comuna Lupșa.
Proiectul Raftul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” în județul Alba a debutat în anul 2021, în parteneriat cu primăriile și bibliotecile publice din județul Alba și s-a bucurat de un real succes. El are ca scop, pe de o parte sprijinirea bibliotecilor în diversificarea fondului de carte, iar pe de altă parte îndrumarea metodologică a bibliotecarilor în desfășurarea unor activități de promovare a cărții, a scriitorilor și de implementare a unor activități cultural-educative, totul în beneficiul comunităților locale.








