Social

A fost reținut după ce și-a bătut mama și fiul

La data de 14 noiembrie 2024, în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Câmpeni au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 48 de ani, din oraș, care este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și distrugere.

Foto: Arhivă

Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că, în timp ce se afla la locuința de domiciliu, împreună cu fiul său, în vârstă de 19 ani, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu, l-ar fi agresat fizic pe acesta și i-ar fi rupt tricoul, iar în seara zilei de 13 noiembrie 2024, bărbatul ar fi agresat-o și pe mama sa, în vârstă de 71 de ani. 

În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, pentru o perioadă de 5 zile. 

În continuare, sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și distrugere.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.