În noaptea de 29 spre 30 iulie 2025, un accident rutier a avut loc pe Șoseaua de Centură a municipiului Alba Iulia, în urma căruia două tinere au fost rănite și transportate la spital.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție, polițiștii Biroului Rutier Alba au fost sesizați prin SNUAU 112 despre producerea unui eveniment rutier. Ajunși la fața locului, aceștia au constatat că un bărbat în vârstă de 27 de ani, din orașul Geoagiu, județul Hunedoara, aflat la volanul unui autoturism, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu un alt autoturism aflat oprit în afara părții carosabile.
În urma impactului, două pasagere — în vârstă de 15 și, respectiv, 18 ani — au suferit leziuni corporale și au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia pentru îngrijiri medicale.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru vătămare corporală din culpă.








