Educație

Pompierii din Alba, lecții de siguranță pentru copiii din taberele de vară de la Tăuți și Almașu Mare

Săptămâna trecută, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba au desfășurat două activități educativ-interactive dedicate copiilor și tinerilor din județ, în cadrul unor tabere de vară.

Foto: ISU Alba

Prima oprire a fost la „Tabăra din Vatra Satului, Sf. Parascheva” din localitatea Tăuți, unde, alături de polițiștii IPJ Alba și jandarmii IJJ Alba, salvatorii au participat la activități organizate de Asociația „Emanoil”, reprezentată de preotul Teofil Mihail Slevaș. Aproape 100 de copii și tineri au luat parte la întâlnirea cu pompierii.

Foto: ISU Alba

În a doua parte a zilei, echipajele ISU Alba au ajuns în localitatea Almașu Mare, unde peste 50 de elevi din „Tabăra de vară” organizată de Asociația „ArtSport Zlatna” au avut ocazia să descopere lumea salvatorilor.

Foto: ISU Alba

Copiii au învățat tehnici de bază de prim ajutor, reguli de comportament în situații de urgență și au explorat autospecialele de intervenție, totul într-un cadru interactiv și adaptat vârstei lor.

Foto: ISU Alba

Activitățile au fost sprijinite și de voluntarii din programul „Salvator din Pasiune”, care au contribuit la transformarea exercițiilor într-o experiență utilă și distractivă pentru cei mici.

„Ne bucurăm să fim alături de copii în astfel de inițiative care aduc un plus de valoare comunității și contribuie la educația preventivă a tinerei generații”, au transmis reprezentanții ISU Alba

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.